Dermatita de scutec

Autor: Dr.Iuliana Picioreanu

 

Tratamentul dermatitei de scutec include o combinație de măsuri, care  ating un maxim de eficiență atunci când sunt utilizate împreună. Literele ABCDE sunt un mod util să vă amintiți toate aceste măsuri:

  • Aaer: lăsați copilul fără scutec ori de câte ori aveți ocazia;
  • B – barieră: utilizați o pastă sau unguent în strat gros la fiecare schimbare de scutec care poate fi acoperit cu vaselină pentru a preveni lipirea de scutec (de preferat unguente cu oxid de zinc)
  • C – curat: păstrați pielea curată ( schimbă scutecul copilului cu regularitate de preferat la 2-3 ore); spălarea delicată a zonei cu apă caldă și o cârpă moale este de obicei suficientă; în cazul în care se dorește săpun, folosește un produs blând, fără parfum; nu se recomandă utilizarea șervețelelor umede;
  • D – disponibilitate: luați în considerare utilizarea scutecelor de unică folosință decât scutecele din material textil;
  • E – educație cu privire la modul de a preveni repetarea apariției dermatitei de scutec.