Convulsia febrila – sfaturi pentru parinti

Autor: Dr. Iuliana Picioreanu

 

Convulsia febrilă  a fost definită ca fiind convulsia care este însoțită de febră (temperatura de 38 ° C măsurată prin orice metodă) dar fără dovezi pentru infecție a sistemului nervos, care apare la sugarii și copiii în vârstă de 6 – 60 luni și atinge un vârf între 18 și 24 luni de viață.

Cele mai multe cauze ale convulsiei febrile sunt multifactoriale, cu doi sau mai mulți factori de risc care contribuie. Copiii cu 2-4 factori de risc (tabel) au 28% șanse de a dezvolta cel puțin o convulsie febrilă.

Tabel: Factorii de risc pentru Convulsia Febrilă

  • Copii cu întârziere în dezvoltare
  • Externare din sectia de neonatologie dupa 28 zile de la naștere
  • Infecții virale (herpesvirus, influenza, adenovirus, parainfluenza)
  • Antecedente familiale pentru convulsii febrile
  • Anumite vaccinuri – riscul de convulsii febrile a crescut doar în timpul primelor două săptămâni de la vaccinare, este mic (una sau două convulsii febrile la 1000 vaccinări) și probabil legat de febra de la vaccin.
  • Anumite deficiențe de fier și zinc
  • Convulsii febrile la copiii cu Febră Mediteraneana Familială
  • Predispoziție genetică: riscul pentru ca alți frați să dezvolte convulsie febrilă este de aproximativ 10% -20% și poate fi mai mare în cazul în care părinții au de asemenea, un istoric de convulsie febrilă

 

Convulsia Febrilă – Prognostic

Convulsia febrilă are un prognostic excelent.

Nu există dovezi cu privire la o deteriorare structurală ori un risc crescut de declin cognitiv ulterior, ca urmare a unei convulsii febrile.

 

Convusia Febrilă – Complicații

  • Aproximativ 9% din copii vor avea trei sau mai multe episoade de convulsie febrilă.
  • Riscul de recurență (recidivă) după prima convulsie febrilă este de aproximativ 33%.
  • Jumătate din copii vor avea o altă convulsie febrilă în timpul unei boli febrile în anul următor.
  • Epilepsia: după o convulsie febrilă simplă riscul pentru epilepsie este scăzut (1,5-2,4%) iar dupa o convulsie complexă, 3-12% dintre copii vor dezvolta epilepsie în adolescenţă.

 

Este necesară spitalizarea copilului cu convulsie febrilă?

Decizia de a interna un pacient cu convulsie febrilă este în mare parte legată de sursa neexplicabilă a febrei sau de alte cauze (convulsia febrilă complexă sau recurentă, co-existența tulburărilor neurologice preexistente, tratamentul infecțiilor care necesită spitalizare) dar de multe ori, decizia internării este dictată de frica aparținătorilor cu privire la preocupările de a face față unei crize recurente la domiciliu.

Poate fi prevenită recurența (recăderea) convulsiei febrile?

Nu există nici o dovadă că tratamentul convulsiei febrile simple poate preveni dezvoltarea ulterioară a epilepsiei sau că s-ar produce ulterior o deteriorare psihică ca urmare a unei convulsii febrile.

Literatura de specialitate a descris prezența unor factori de risc care pot conduce către recurență:

  • Vârstă timpurie de debut (Scor Apgar scăzut la 5 minute)
  • Antecedente familiale pentru convulsie febrilă (rude de gradul I) sau de epilepsie (rude de gradul 1)
  • Durata scurtă a febrei (Febra relativ scăzută în momentul convulsiei inițiale)
  • Istoric pentru cel puțin o convusie complexă
  • Convulsii febrile prelungite (> 15 min)
  • Crize multiple în 24 ore
  • Predispoziție genetică

 

Este necesar să administrăm preparate medicamentoase care să reducă febra copilului pentru a scădea riscul apariției convulsiei febrile?

Nu se recomandă utilizarea medicamentelor care combat febra cu scopul de a scădea incidența convulsiei febrile la copii.

Paracetamolul  ( acetaminofen) nu este recomandat pentru prevenirea convulsiilor, dar poate fi administrat pentru a calma alte simptome. Dacă părinții sunt preocupați de o eventuală cauză gravă sau complicații ale febrei, medicii de familie sunt interesați mai mult de alți parametri și mai puțin de febră.

Administrarea vaccinurilor la copiii cu convulsie febrilă:

Copiii cu  istoric pentru convulsie febrilă pot primi toate vaccinurile disponibile în prezent atât timp cât îngrijitorul copilului înțelege atât beneficiile cât și riscurile acestora.

Ce nu trebuie să facă părinții/aparținătorii în timpul desfășurării unei convulsii febrile:

  • Părinţii nu trebuie să țină copilul strâns în brațe;
  • Nu trebuie să îl scuture;
  • Să nu încerce să-i stopeze mișcările corpului (fiecare gest brutal asupra unui copil în criză convulsivă devine un stimul extern excitant, care poate prelungi criza);
  • Să nu introducă nimic în gura copilului;
  • Să nu îl pună în apă caldă sau rece pentru a-l răci

 

Ce trebuie să facă părinții/aparținătorii în timpul desfășurării unei convulsii febrile:

  • Părinții/aparținătorii trebuie să încerce să rămână calmi,
  • Să poziționeze copilul în poziţie laterală de securitate, pentru a nu exista riscul de aspiraţie,
  • Să elibereze cavitatea bucală de alimente sau alte obiecte care ar putea să existe la acel moment pentru a-i asigura permeabilitatea căilor respiratorii,
  • Să monitorizeze durata convulsiilor.